Month: iulie 2020

Înscrierea în Registrul Agricol

Registrul agricol este document oficial de evidenţă primară unitară în care se înscriu date privind: componenţa gospodariei/exploataţiei agricole, terenurile aflate în proprietate identificate pe parcele, pădurile proprietate publică/privată identificate în raport cu grupa funcţională şi vârsta, modul de utilizare a suprafeţelor agricole privind suprafaţa arabilă cultivată cu principalele culturi, suprafeţele de teren necultivat, ogoarele, suprafaţa cultivată în sere şi solarii şi suprafaţa cultivată cu legume în grădinile familiale, numărul pomilor răzleţi, suprafaţa plantaţiilor pomicole şi numărul pomilor, alte plantaţii pomicole aflate în teren agricol, viile, pepinierele viticole şi hameistile, suprafeţele efectiv irigate în câmp, animalele domestice şi/sau animalele sălbatice crescute în captivitate.

Cine poate solicita acest serviciu

Orice persoană fizică şi juridică ce deţine în proprietate sau în arendă terenuri agricole, terenuri forestiere, animale, păsări şi albine sau de către persoanele juridice care au ca obiect de activitate creşterea animalelor sau cultivarea pământului pe teritoriul comunei Cicârlău.
Solicitarea o poate face capul gospodăriei sau oricare alt membru major din familie.

Pașii ce trebuie urmați

Pentru înscrierea în Registul Agricol se parcurg următorii pași:

Prezentarea la Primăria comunei Cicârlău – Compartiment Agricol – Birou Registru Agricol

Persoana care dorește înscrierea în Registrul Agricol se prezintă la registrul agricol cu actele doveditoare pentru a putea fi înscris în registrul agricol.

Înscrierea în Registrul Agricol

Soluţionarea solicitării se face imediat, odată cu înscrierea datelor în registrul agricol, după care se vizează declaraţia de impunere necesară pentru a fi prezentată de către cetăţean Direcţiei de Venituri, pentru impozitare.

Acte necesare

– actele doveditoare privind proprietatea sau arenda proprietăților enumerate mai sus.

Unde se depun actele

Actele se depun la Compartimentul Agricol – Birou Registru Agricol
Primăria Cicârlău str. Unirii nr. 1 – parter

Obținere certificat de înregistrare vehicule

Se elibereaza pentru vehiculele pentru care nu există obligativitatea înmatriculării.

Cine poate solicita acest serviciu

Pot solicita acest serviciu persoanele care dețin un vehicul pentru care nu există obligativitatea înmatriculării.

Pașii ce trebuie urmați

Pentru înregistrarea vehiculelor de parcurg următorii pași:

Depunerea documentației necesare

Cererea tip împreună cu actele necesare se depun la Biroul Relaţii cu Publicul

Înregistrarea vehiculului

PIacutele cu numerele de înregistrare si certificatele de înregistrare se înmâneaza personal solicitantului sau delegatului acestuia.

Acte necesare

• Cerere tip
• Declaratie tip
• Copie xerox dupa cartea de identitate a vehiculului sau atestat tehnic eliberat de RAR
• Act de proprietate a vehiculului, in original si in copie xerox
• Act de identitate al solicitantului, in original si in copie xerox 
• Copie xerox dupa inspectia tehnica periodica sau dovada ultimei revizii tehnice periodice sau revizia curenta (daca este cazul) 
• Declaratie fiscala / Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de transport care se elibereaza de la Casieria Primăriei
• Pentru persoane juridice acte care atesta dobandirea personalitatii, denumirea, sediul si reprezentantul legal – copie xerox certificat de inregistrare la Registrul Comertului
• Documentul (in original) de inmatriculare eliberat de autoritatile straine pentru vehiculele de provenienta straina care nu sunt comercializate de agenti economici autorizati si care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania (unde este cazul)
• Poza color a utilajului
• Dosar plic

Unde se depun actele

Actele se depun la Biroul Viceprimarului
Locație: Sediul Primăriei Cicârlău, Str. Unirii nr.1, etaj 1

Obținere certificat de înregistrare a motoscuterului sau mopedului

Se inmatriculeaza numai cele care au capacitatea cilindrica de pana la 50 cm3 si o viteza de pana la 45 km/h.

Cine poate solicita acest serviciu

Pot solicita acest serviciu doar persoanele care dețin un motoscuter sau moped cu o capacitate cilindrică de până la 50 cm3 și o viteză de până la 45 km/h.

Pașii ce trebuie urmați

Pentru înmatricularea mopedului / motoscuterului se parcurg următorii pași:

Depunerea documentației necesare

Cererea tip împreună cu actele necesare se depun la Biroul Relaţii cu Publicul

Ridicarea certificatului de înmatriculare

Vi se eliberează certificatul de înmatriculare, împreună cu placuța cu numărul de înregistrare.

Acte necesare

• Cerere tip
• Declaratie tip
• Act de proprietate a vehiculului, in copie xerox, sau declaratie pe proprie raspundere privind modul de achizitie
• Carte de identitate in copie xerox
• Act de identitate al solicitantului, in copie xerox, pentru persoane fizice
• Declaratie fiscala / Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de transport care se elibereaza de la Casieria Primăriei
• Copie xerox certificat de inregistrare la Registrul Comertului, pentru persoane juridice
• Poza color a motoscuterului sau mopedului din lateral

Unde se depun actele

Actele se depun la Biroul Viceprimarului
Locație: Sediul Primăriei Cicârlău, Str. Unirii nr.1, etaj 1